Dacă doriți să vă alegeți un câine dintre rasele de câini de pază, fiți siguri că oricare dintre câini își va da propria viață pentru a vă proteja viața și casa. În schimb, trebuie să îi oferiți doar dragoste, atenție și îngrijire corespunzătoare.
Rasele de câini de pază au un instinct natural de a-și proteja casa și familia. De obicei, acești câini sunt loiali, neînfricați, puternici și vigilenți.
Dacă doriți o rasă care nu numai să vă avertizeze când vine cineva în vizită, ci să fie și intuitivă când vă protejează de o situație periculoasă, rasele de câini de pază sunt cea mai bună opțiune pentru dvs.
Datorită forței și dimensiunii raselor de câini de pază, este extrem de important să rețineți că au nevoie de dresaj și socializare adecvate. În continuare, vă vom prezenta cele șapte rase de câini cele mai potrivite pentru protejarea casei.
1. Akita, una dintre cele mai populare rase de câini de pază
Acești câini musculoși cu blana deasă sunt de origine japoneză, renumiți pentru demnitatea, curajul și loialitatea lor. În patria lor, sunt venerați ca protectori ai familiei și simboluri ale sănătății, fericirii și vieții lungi. Akita sunt câini liniștiți și suspicioși în privința străinilor și, din păcate, nu sunt foarte toleranți cu celelalte animale.
2. Ciobănesc de Anatolia
Exemplarele acestei rase sunt robuste și impunătoare. Se caracterizează prin puternicul lor instinct de teritorialitate și protecție, deoarece au fost crescuți pentru a lupta împotriva prădătorilor turmei de oi, în țara de origine Turcia.
Sunt câini inteligenți, răbdători și profund loiali. Ciobănescul de Anatolia își va proteja turma (fie că este vorba de vite, copii, câini mai mici, chiar și pisica familiei) de orice necunoscut.
3. Beauceron
Deși sunt cunoscuți pentru comportamentul lor impunător și puternic, acești câini sunt, de asemenea, remarcabil de inteligenți, energici și versatili. Sunt foarte atenți și protectori, perfecți pentru persoanele foarte tinere și lipsite de apărare.
Pentru toate aceste atribute, acești câini sunt iubiți în special de femei, deoarece sunt buni însoțitori și protectori loiali și sensibili. Sunt câini dominanți care trebuie să fie bine dresați astfel încât să învețe să socializeze.
4 Boxer, un simbol al raselor de câini de pază
Trăsăturile sale remarcabile sunt loialitatea, afecțiunea, inteligența, spiritul muncitor și aspectul frumos. Această rasă este complexă. Boxerul este un câine extraordinar, atent, uneori capricios, dar întotdeauna curajos. Boxerul face parte dintre cele mai populare rase de câini din America.
5. Doberman Pinscher
Eleganți și puternici, câinii din această rasă posedă un fizic magnific și o inteligență extraordinară. Doberman Pinscher ar putea cu siguranță să aparțină nobilimii canine dacă ar exista. Această rasă curajoasă și vigilentă face parte dintre cele mai bune rase de câini de pază din lume.
6. Staffordshire Bull Terrier
Sunt încă asemănați cu câinii de pe câmpurile de luptă din Anglia. În prezent, crescătorii responsabili au transformat această rasă într-una cu o fire blândă, atașată de familie.
Din perioada în care a fost câine luptă, Staffordshire bull terrier-ul și-a păstrat corpul musculos, curajul și tenacitatea. Din fericire, oamenii l-au transformat pe acest fost gladiator într-un tovarăș blând și jucăuș, cu o sensibilitate specială pentru copii.
7. Thai Ridgeback
Această rasă se remarcă prin inteligență, rezistență și energie. Natura sa este foarte atletică, deoarece are o abilitate excelentă de a sări. Are un puternic instinct de supraviețuire și este un câine loial și de familie.
În prezent, această rasă de câini își păstrează încă multe din aceleași instincte pe care le-au dezvoltat cu secole în urmă: să vâneze și să păzească. Aceste exemplare tind să fie independente, autosuficiente și să-și caute propria hrană. Această rasă posedă instincte puternice de supraviețuire, tendința de a vâna și un nivel ridicat de inteligență.
Un tovarăș loial
Nu este de mirare că, de îndată ce câinii au fost domesticiți, oamenii i-au folosit pentru a-și proteja animalele și casele. Trăsătura raselor de câini de pază este loialitatea, deoarece unii creează o legătură specială cu stăpânul săi, iar alții creează o legătura cu întreaga familie, protejând fiecare membru în parte.
Totuși, este necesar să subliniem că niciun câine nu este un instrument. Deși vă doriți un câine de pază, trebuie să țineți cont de un lucru important. Un câine nu trebuie crescut niciodată doar ca și câine de pază. Înainte de orice, trebuie să vă fie prieten și să-l tratați precum un membru al familiei. Cu cât legătura dintre dvs. și câine va fi mai strânsă, cu atât va deveni un câine de pază mai bun și mai loial.