Ce trebuie să știi despre suprapoderalitatea la câini

Lipsa de cunoștințe cu privire la hrana adecvată pentru câini, de multe ori, poate genera greșeli care afectează sănătatea animalelor de companie. Excesul de greutate la câini, de exemplu, este o chestiune din ce în ce mai frecventă.

Din fericire, situația se poate schimba dacă ții cont de anumite aspecte. Deși cel mai bine este ca animalul de companie să nu devină supraponderal, este posibil să  remediezi situația dacă apare.

Cauzele supraponderalității la câini

Potrivit specialiștilor în medicină veterinară, principalul factor asociat cu această afecțiune este excesul de hrană. Din acest motiv, merită subliniată importanța menținerii unui control al consumului de mîncare care să-i permită câinelui să-și mențină o greutate în conformitate cu cerințele sale fizice.

În acest sens, dietele inadecvate pot provoca dezechilibru energetic și, prin urmare, supraponderalitate și obezitate. Astfel, una dintre cauzele acestei stări este consumul excesiv de calorii în raport cu energia consumată de animal. Activitatea fizică redusă este, de asemenea, decisivă în acest caz.

În plus, există și alte cauze ale supraponderalității la câini. În acest sens, acumularea de grăsime în țesutul adipos al câinilor poate apărea și datorită următoarelor aspecte:

  • Vârstă: oamenii nu știu că, atunci când un câine îmbătrânește, pierde masa musculară și nu are nevoie să mănânce la fel de multe calorii ca înainte. Fiindcă nu știu asta, stăpânii nu reușesc să-și hrănească cum trebuie animalul de companie. Prin urmare, există multe cazuri în care supraponderalitatea apare la câinii mai în vârstă.
  • Rasa: deși orice câine poate deveni supraponderal dacă nu este îngrijit cum trebuie, există unele rase mai predispuse să sufere de această afecțiune. Printre acestea se numără beagle, basset hound, cairn terrier, cocker spaniel și labrador retriever.
  • Castrare: această procedură modifică metabolismul și producția de hormoni sexuali la câini. Prin urmare, este indicat să reduci consumul de calorii în primele 6 luni de la castrare. Doar în acest fel vei putea evita o creștere semnificativă a greutății câinelui.
  • Medicamente: unele medicamente pot, de asemenea, conduce la supraponderalitate. Medicamentele precum anticonvulsivantele sau glucocorticoizii trebuie administrate animalelor de companie într-un mod controlat și sub supravegherea unui medic veterinar.
  • Probleme de sănătate: supraponderalitatea poate fi cauza sau consecința unei boli. Adică, există patologii care determină creșterea în greutate la câini, precum diabetul și hipotiroidismul.

Cum știi dacă un câine este supraponderal

Excesul de greutate începe să apară atunci când este depășită valoarea normală stabilită pentru fiecare rasă. Mai exact, un câine poate fi supraponderal dacă are cu 10% peste greutatea sa ideală. Cea mai sigură modalitate de a ști dacă câinele tău este supraponderal este să-l duci la un control la medicul veterinar. Acesta îi va face un control și îi va determina starea de sănătate.

Cu toate acestea, îți poți da seama, de asemenea, dacă câinele tău este supraponderal, uitându-te la corpul său. Câinele își va pierde curbele naturale din cauza acumulării de grăsime în zona abdominală și talie. În plus, pentru a afla dacă animalul tău are câteva kilograme în plus, îi poți atinge și pieptul. În mod ideal, ar trebui să îi poți simți coastele și să le numeri fără dificultate.

Dacă câinele nu prea vrea să iasă afară, obosește repede,  merge mai încet și are dificultăți la urcarea și coborârea scărilor este posibil ca el să sufere de supraponderalitate. Prin urmare, ar trebui să fii atent la cum desfășoară fiecare activitate.

Ce trebuie făcut dacă câinele este supraponderal

Dacă câinele tău cântărește mai mult decât trebuie, este clar că este necesar să-i schimbi dieta și stilul de viață. În acest caz, un medic veterinar îți poate spune ce tratamente sunt indicate pentru câinii supraponderali. Și care dintre acestea ar fi cele mai bune pentru animalul tău de companie, ținând cont de starea sa de sănătate.

Pe de altă parte, pentru ca animalul de companie să piardă în greutate este esențial să-i oferi o hrană pentru câini sănătoasă.  Respectă rațiile zilnice de hrană, nu-i da animalului resturi de mâncare rămase de la tine. Încearcă să-i controlezi aportul caloric.

De asemenea, dacă vrei să-l recompensezi pentru comportamentul său bun, oferă-i alimente sănătoase, precum morcovi sau bucăți de mere.

În același mod, este important ca dieta câinelui să fie suplimentată cu exerciții fizice moderate și constante. Fă tot posibilul pentru ca animalul tău de companie să facă mișcare.

Pierderea în greutate este un proces care necesită timp, multă grijă și efort pentru a evita problemele grave de sănătate.

Pentru a contribui la bunăstarea câinelui tău, oferă-i o dietă de înaltă calitate, motivează-l să facă mișcare și du-l la control regulat. Sănătate multă prietenului tău necuvântător.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top