Vine Crăciunul! Vine cea mai frumoasă perioadă din an, în care avem șansa să ne decorăm casa cu o mulțime de decorațiuni de Crăciun. Și cea mai frumoasă dintre ele este, bineînțeles, bradul.
De îndată ce-l împodobim cu globuri, figurine, și instalații care mai de care mai frumoase, pomul de Crăciun devine un obiect foarte atrăgător pentru pisici. Acesta se transformă într-o altă jucărie, cu pericolele pe care aceasta le presupune. Pentru pisică asta reprezintă bradul, dar trebuie să o faci să înțeleagă că nu este o altă jucărie a ei.
-
Alege locul ideal din casă
Poți pune bradul într-o cameră a cărei ușă se poate închide, astfel încât pisica să nu poată intra. După ce ai ales camera, dacă pisica are totuși acces în ea, este bine să pui bradul cât mai departe de piesele mobilier, astfel încât pisica să nu le poată folosi pentru a sări în el. Cel mai bine este să-l așezi într-un colț.
-
Fixează bine bradul
Chiar dacă ai ales cel mai bun loc din casă, trebuie să împiedici pisica să răstoarne bradul. Pentru a evita acest lucru, este indicat să ancorezi copacul de ceva. Pentru ca bradul să nu se miște poți folosi un suport foarte greu.
-
Fă în așa fel încât bradul să nu fie prea atractiv
Înainte de a decora pomul, ramurile acestuia pot fi pulverizate cu un produs amar care nu este pe placul pisicii. Acest lucru este important mai ales dacă pomul este natural, deoarece acele de pin sunt toxice pentru pisică. Daca achiziționezi un brad artificial, este de preferat să alegi unul care să arate ca cel adevărat, deoarece cei artificiali care au ramuri care strălucesc la lumină și tind să atragă și mai mult pisicile.
Luminile pot fi foarte vizibile și necesită o atenție specială care constă în aplicarea unui produs respingător pe firele instalațiilor înainte de a le așeza în brad. Amplasarea luminilor aproape de trunchiul bradului reduce cantitatea de cabluri suspendate. Este de preferat să alegi instalații simple nu cu becuri cu lumină intermitentă și să le stingi noaptea dacă nu este nimeni acasă. Acest lucru va reduce interesul animalului de companie. Cablurile care duc de la brad la priză trebuie protejate cu o folie de plastic și verificate periodic. Este posibil ca pisicile să le rupă.
Obiectele strălucitoare ce atârnă sunt irezistibile pentru majoritatea felinelor, așa că optează pentru decorațiuni neatractive și care nu se sparg, precum cele din lemn.
Cele mai delicate decorațiuni trebuie agățate pe ramurile cele mai înalte și mai puțin accesibile pisicii. De asemenea, este bine să le așezi cât mai mai aproape de trunchi și nu la capătul crengii. Trebuie să le agăți cât mai bine posibil pentru ca pisica să nu le dea jos. Dacă reușește să facă ce și-a propus, va fi foarte greu să o împiedici să nu o facă din nou. Evită ghirlandele, dar dacă le vei folosi trebuie să le pulverizezi cu un produs ce va împiedica pisica să se agațe de ele. Totodată, este indicat să le prinzi bine de crengi.
Pentru a ține pisica departe de copac, poți pune un gărduleț de lemn în jurul său, deși nu întotdeauna o va împiedica să se apropie de brad.
-
Oferă-i alternative sigure
Distrage-i atenția pisicii prin organizarea de sesiuni de joacă interactive de câteva ori pe zi, întrucât acest lucru îi poate scădea interesul pentru bradul de Crăciun. De asemenea, îi poți pune la dispoziție o serie de jucării care să-i distragă atenția. Pune-i la dispoziție chiar și un brad pe care îl poate zgâria, în acest fel bradul de Crăciun nu mai este singurul copac în care ea poate sări sau se poate cățăra.
-
Nu lăsa garda jos
Bradul de Crăciun atrage în mare parte atenția pisicilor tinere, dar unele continuă să-și mențină interesul ridicat ani de zile. Așa că, nu renunța la o mai împiedica să facă ce vrea. Bradul poate fi extrem de periculos pentru pisică.