British Shorthair este o pisică populară datorită aspectului blănii și zâmbetului său.
În acest articol vă vom dezvălui câteva informații utile despre pisica pe care cu siguranță o veți recunoaște datorită feței rotunde și părului scurt și foarte des. Vă vom oferi câteva sfaturi privind îngrijirile de bază pe care această rasă le necesită, vă vom vorbi despre bolile obișnuite de care poate suferi și despre cum o puteți menține sănătoasă și fericită.
Bristish Shorthair, zâmbetul pisicii Cheshire
British shorthair este o pisică foarte populară, mai ales în Regatul Unit, de unde provine. Este o pisică de dimensiuni medii, cântărind aproximativ cinci până la opt kilograme. Cele mai importante caracteristici sunt fața sa mare și rotundă, zâmbetul său și părul său scurt și foarte des.
Poate fi de orice culoare, dar albastru-gri este cel mai frecvent. Acestei pisici nu îi cade părul, dar este bine să fie periată săptămânal.
Este o pisică blândă, liniștită, dar în același timp independentă și oarecum energică. Această felină este sociabilă și tinde să se înțeleagă bine cu alte animale și oameni.
Boli de care poate suferi pisica British Shorthair
Selecția artificială făcută de om prin încrucișări a reușit să diferențieze unele rase de altele prin culoarea părului, textură, ochi, formă … Dar a dus și la alte caracteristici genetice, precum anumite boli.
Asta nu înseamnă că toți indivizii vor suferi de boala la care este predispusă rasa lor, dar sunt mai susceptibili decât alții. British Shorthair este predispusă la următoarele boli:
Cardiomiopatie hipertropică
Cardiomiopatia hipertrofică este o boală a inimii. În mod specific, afectează mușchiul inimii, care se îngroașă (hipertrofie): volumul de sânge care intră în inimă este redus și, prin urmare, scade cantitatea de sânge pe care inima o poate pompa la fiecare contracție.
Sexul pare a fi un alt factor predispozant pentru cardiomiopatie la această rasă. Masculii suferă de obicei de această boală și femelele, dacă suferă de ea, o manifestă de regulă la o vârstă mai înaintată. Această tendință se repetă și la alte rase, cum ar fi Maine Coon.
Pentru a diagnostica această boală, este necesară o examinare ecocardiografică pentru a evalua dimensiunea și funcția inimii. Cardiomiopatia este o patologie progresivă, deși evoluția sa poate fi lentă.
Medicul veterinar va stabili tratamentul adecvat în fiecare caz. Medicamentele recomandate sunt folosite pentru a atenua toate problemele de bază: relaxează inima astfel încât ventriculul să se umple mai mult, scad tensiunea dacă există hipertensiune, evită trombii, edemele etc.
Rinichi polichistici
Această tulburare moștenită este, de asemenea, foarte frecventă la rasa persană și la încrucișările dintre ea și alte rase. De fapt, British Shorthair a fost încrucișată cu persana.
În cazul acestei boli, rinichii formează chisturi umplute cu lichid. Inițial sunt mici, dar pe măsură ce timpul trece, chisturile cresc și pot deteriora rinichii, provocând insuficiență renală.
Rinichii polichistici pot apărea încă de la nașterea pisoiului. Chisturile cresc încet. Prin urmare, este posibil să nu se observe simptome până când pisica nu ajunge la vârsta adultă sau este deja bătrână. Este o singură genă dominantă care provoacă chisturi și este suficient ca unul dintre părinți să fie afectat, ca puiul să moștenească și să dezvolte boala.
Nu există niciun tratament care să prevină dezvoltarea insuficienței renale la o pisică afectată. Chisturile nu pot fi îndepărtate și nici nu pot fi oprite din dezvoltare. Există tratamente pentru încercarea scăderii activității rinichilor și evitarea efectelor secundare produse de insuficiența renală. Datorită acestora se poate îmbunătăți calitatea vieții pisicii.
Probleme dentare
Această rasă, alături de cea persană sau exotică cu părul scurt, are adesea dinți nealiniați. Alinierea slabă împiedică curățarea dinților de abraziunea naturală care apare la mestecat.
Probleme dentare la British Shorthair
Dinții săi sunt mai predispuși la formarea tartrului și a plăcii. Acumularea de tartru poate provoca gingivită, de aceea este indicat să mențineți gura acestei pisici curată.
Acestea sunt cele mai frecvente probleme de sănătate asociate geneticii sale. La fel ca orice altă pisică, British Shorthair va avea nevoie de controale veterinare cel puțin o dată pe an, va trebui hrănită cu o hrană de bună calitate, va trebui să facă exerciții pentru a evita obezitatea și in general va avea nevoie de tot ce are nevoie o pisică domestică.