Astăzi, sunt multe persoane care iau decizia de a adopta un câine pentru ca acesta să devină un nou membru al familiei. În prezent, mulți câini suferă din cauza neglijenței și abuzului. Aceste fapte de neconceput contribuie la nevoia urgentă de găsire a unei familii dispuse să îi adopte și să le ofere viața pe care o merită.
Prin urmare, ar bine să iei în calcul adopția înaintea cumpărării unui câine și, totodată, să înțelegi că acest lucru este un pas important, deoarece creșterea unui animal de companie implică anumite responsabilități pe care nu toată lumea este dispusă să și le asume. Cheltuieli economice, timp, răbdare, dragoste, printre altele.
După decizia de adoptare a unui câine, următoarea întrebare care apare în mintea multor persoane este: câine adult sau cățeluș? Și posibilitățile sunt nenumărate, așa că va trebui să alegi un animal de companie mai bătrân sau mai tânăr. Indiferent de decizia finală, vor exista aspecte pozitive și negative. De aceea, înainte de a face acest pas, este important să cunoști avantajele și dezavantajele adoptării, în acest caz, a unui câine adult.
Care sunt avantajele adoptării unui câine adult?
Un câine adult îți poate oferi o mulțime de lucruri pozitive, iar unele dintre cele mai notabile sunt:
- Mulțumire: Acești câini trec, de regulă, prin situații complicate, ceea ce îi face să aprecieze foarte mult afecțiunea și grija pe care o primesc de la oameni. Prin urmare, atunci când câinele este adoptat de o familie, comportamentul său va fi, în esență, de mulțumire.
-Personalitate: De-a lungul anilor, animalul de companie dobândește o personalitate specifică și își definește caracterul și atitudinea. Acesta este un lucru pozitiv, deoarece în cazul în care sunt lucruri bune, ca stăpân nu trebuie să treci prin faza de educare a animalului și descoperirea modului său de a fi, întrucât chiar înainte de a-l adopta vei afla toate detaliile despre el. Adică te poți limita pur și simplu la adoptarea și îngrijirea câinelui adult.
– Liniște: De regulă, cățelușii au tendința de a fi animale mai active și neascultătoare. Lucru care pune capăt răbdării stăpânilor lor și care înseamnă, de asemenea, multă uzură. Un animal de companie adult are un comportament mai pasiv, tipic vârstei sale mature.
- Sociabilitate: Aceste animale au o experiență de viață și deja sunt obișnuite cu contactul uman. Prin urmare, adoptarea nu le va produce disconfort.
- Mai puține daune: Când câinii ajung la vârsta adultă, atitudinea lor se schimbă, deoarece se domesticesc și se cumințesc. Asta înseamnă că cei care îi adoptă la maturitate nu trebuie să treacă prin fazele de deteriorare a mobilierului, zgârieturi…
-Exemplu de îmbunătățire: În faptului că au fost abuzate și abandonate, că au trăit în condiții proaste, aceste animale sunt un exemplu al faptului că-și pot îmbunătăți comportamentul. Au trecut prin lucruri foarte grele, dar asta nu le împiedică să fie din nou fericite.
Care sunt dezavantajele adoptării unui câine adult?
Există aspecte din ce în ce mai puțin pozitive referitoare la adoptarea unui câine adult. În acest caz, dezavantajele sunt:
- Timp și răbdare: Ambele aspecte, în general, vor fi necesare pentru a schimba anumite comportamente sau atitudini negative pe care acești câini le-au dobândit de-a lungul anilor. Educarea unui câine adult diferă de cea a unui pui, deoarece deja și-a format caracterul și are obiceiuri adânc înrădăcinate. În plus, poate acceptă mai greu schimbarea.
- Depășirea problemelor: Uneori, durerea sau lipsurile prin care acești câini au trecut îi determină să aibă atitudini sau răspunsuri neobișnuite în diverse situații. Prin urmare, este important ca, dacă iei decizia să adopți un câine adult, să ții cont de acest lucru și să înțelegi animalul și să-l ajuți să facă față problemelor, temerilor sau traumelor.
- Pasivitate: Este clar că nu te poți aștepta la aceeași energie și activitate zilnică de la un câine adult, așa cum te-ai fi așteptat de la un cățeluș. Deși unii privesc acest lucru drept unul pozitiv, ar putea fi considerat și un dezavantaj pentru anumite persoane.
- Sănătate: De-a lungul anilor, sănătatea animalelor devine mai delicată și, prin urmare, este important să reții că, de regulă, un câine adult va avea mai multe probleme de sănătate decât un cățeluș. Ceva care, la rândul său, poate duce la un cost mai mare al întreținerii.
- Încredere: Faptul că au suferit atât de mult îi face pe câinii adulți să devină uneori suspicioși în privința noii lor stăpâni. Acest lucru este mai mult decât logic, deoarece ei nu doresc să sufere din nou și să aibă parte de momente dificile. Pe scurt, singura soluție este să ai răbdare și să ai grijă de animal zi de zi pentru a-i câștiga încrederea și a stabili o relație bună cu acesta. Succes!